Despre mine

30 decembrie 2014

Lecturi recomandate:

Diplomația

Autor: Henry Kissinger
Editura: ALL
Colecția ALL Politic
Anul apariției: 2007
Număr de pagini: 784

Lucrarea „Diplomația” reprezintă capodopera lui Henry Kissinger și a apărut în ediție originală în anul 1995. Trecând de la o caracterizare de ansamblu a istoriei la relatarea, caz cu caz, a negocierilor sau rundelor de convorbiri purtate de el cu personalitățile politice de prim-rang ale lumii, Kissinger expune felul în care diplomația a marcat lumea în care trăim și explică diferența între modul american de abordare a politicii externe și cel uzitat în cadrul diplomației altor state. Lucrarea (geo)politologului american constituie încununarea unei vieți dedicate serviciului diplomatic și științelor politice și o lectură indispensabilă pentru toți cei interesați de elementele care au contribuit la modelarea lumii de azi și care vor avea un impact asupra celei viitoare.

*
Henry Kissinger (sau Heinz Alfred Kissinger) s-a născut la 27 mai 1923 la Fürth, în Bavaria. În anul 1938  a emigrat împreună cu familia sa în SUA. A îndeplinit funcțiile de Consilier pentru Securitate Națională și de Secretar de Stat (ministru de Externe) al Statelor Unite, sub Administrațiile Richard Nixon și Gerald Ford. În anul 1973 a primit Premiul Nobel pentru Pace. A fost profesor al Universității Harvard.
Este autorul unor lucrări de politologie și istorie a diplomației, precum și al unor memorii de mare interes pentru studiul politicii mondiale din a doua jumătate a secolului al XX-lea.  

23 august 2014

Lecturi recomandate:

Omul, statul și războiul

Autor: Kenneth Waltz            
Editura: Institutul European            
Colecția Relații internaționale           
Anul apariției: 2001            
Număr de pagini: 296

            Omul, statul și războiul (apărută în 1959 și publicată la noi abia în anul 2001!) a lui Kenneth Waltz este al doilea studiu din seria Topical Studies in International Relations. Profesorul Waltz a decis să studieze contribuția pe care o aduce teoria politică clasică la înțelegerea cauzelor războiului și la definirea condițiilor în care războiul poate fi ținut sub control sau eliminat, ca arbitru final în conflictele dintre grupurile de oameni, în absența unei autorități centrale.              
Metoda lui este aceea de a ne oferi răspunsurile pe care le-­au dat o serie de teoreticieni reprezentativi și de a discuta, apoi, în capitole succesive, câteva din implicațiile și aplicațiile contribuțiilor clasice la cercetările actuale în științele sociale și la opțiunile de politică publică.              
Prima parte a cărții subliniază caracterul antroplogic al conflictului armat: războiul este un fenomen datorat „naturii umane” și „comportamentului individual”.                
Cea de-a doua parte se concentrează asupra structurii interne a statelor, politica externă a cestora și sistemele lor politice fiind apreciați ca factori explicativi prioritari.                 
În sfârșit, partea a treia reliefează scepticismul profund al autorului cu privire la conceptul de „comunitate internațională”, după Waltz, „anarhia internaționalăstabilind condițiile relațiilor dintre sate, care, în anumite situații (care presupun acumularea unor nemulțumiri) pot ajunge la a recurge la război.
                                                                                       *               

Kenneth Waltz Neal (1924-2013) a fost un om de științe politice american, membru al Universităților Berkeley și Columbia și unul dintre cei mai proeminenți cercetători în domeniul teoriei relațiilor internaționale.            
Luptător în cel de-al doilea război mondial, a fost doctor în filosofie al Universității Columbia (1954) și președinte al lui American Political Science Association (1987-1988) și American Academy of Arts and Sciencies.           
Waltz este considerat fondator al neorealismului (denumit și realism structural”) în domeniul relațiilor internaționale, abordare care a dominat eșichierul mondial între 1979 și 1992. În anul 1981 el a publicat o monografie în care argumenta faptul proliferarea armelor nucleare ar crește probabilitatea de garantare a păcii internaționale.
Lecturi recomandate:

Anarhie, stat și utopie

Autor: Robert Nozik
            Editura: Humanitas
            Colecția Societatea civilă
            Anul apariției: 1997
            Număr de pagini: 448

Anarhie, stat și utopie (apărută în anul 1974), cartea care l-a consacrat pe Robert Nozick – profesor de filosofie la Harvard – a fost recompensată în 1975 cu prestigiosul National Book Award.
            De atunci ea a fost reeditată periodic iar extrase semnificative din ea, mai ales din capitolul care prezintă originala teorie a autorului asupra „dreptății distributive”, sunt incluse în orice antologie anglo–saxonă de etică sau filosofie politică.
            Anarhie, stat și utopie se află și astăzi în centrul atenției sociologilor, politologilor și specialiștilor în teoria dreptului, fiind considerată cea mai non–conformistă și mai bine argumentată lucrare din domeniul filosofiei politice de orientare analitică.
            Într-un context marcat de un desăvârșit accent libertarian, Nozick ia în serios contestarea anarhistă a legitimității morale a statului și consideră că întrebarea „De ce trebuie să existe statul – și nu pur și simplu anarhia?” constituie problema fundamentală a filosofiei politice, meritând un răspuns temeinic.
            Argumentele aduse de autor demonstrează îndreptățirea unui „stat minimal”, ale cărui funcții s-ar limita la protecția individului (de violență, furt, înșelătorie) și la asigurarea respectării contractelor. Doar un astfel de stat, susține Nozick, are legitimitate morală, deoarece el nu încalcă „drepturile naturale” (lockeene) ale individului, între care dreptul la viață și cel la proprietate.                                                                                              
                                                                                                  *
Robert Nozick (1938–2002) a studiat la Columbia University și la Princeton University, unde a obținut și titlul de doctor în filosofie în 1963. A predat la Princeton și Rockefeller University, a fost Fulbright Scholar la Oxford (1963–1964) și Fellow la Center for Advanced Studies in Behavioral Sciences (1971–1972). Din 1969 a predat ca profesor la Harvard University. Prima lui carte – și cea mai cunoscută, acum un titlu de referință – Anarchy, State, and Utopia l-a consacrat ca unul dintre cei mai importanți reprezentanți ai școlii anglo-americane de filosofie politică.

2 ianuarie 2014

Al doilea tratat despre cârmuire. Scrisoare despre toleranță

Lecturi recomandate:

Al doilea tratat despre cârmuire.

Scrisoare despre toleranță

Autor: John Locke
Editura Nemira
Colecția Societatea politică
Anul apariției: 1999
Număr de pagini: 324

Al doilea tratat despre cârmuire.Scrisoare despre toleranță avându-l autor pe John Locke (1632-1704), este o carte fundamentală din perspectiva înțelegerii principiilor care stau la baza liberalismului democratic pe care se fundamentează gândirea politică și economică occidentale și, implicit, democrația reprezentativă. Este o lectură care nu ar trebui să lipsească din biblioteca niciunuia din oamenii care sunt implicați în sfera publică, politicieni sau nu, indiferent de orientarea lor ideologică, dar, mai cu seamă a celor care se declară a fi „liberali”!

*
John Locke este figura emblematică a trei mari tradiţii de gândire aflate în centrul spiritualităţii epocii moderne. În câmpul filozofiei cunoaşterii, el este întemeietorul empirismului matur.
Fără a fi iniţiat gândirea empiristă modernă (ceea ce făcuseră Francis Bacon şi Thomas Hobbes), Locke a devenit reprezentantul ei cel mai însemnat şi mai tipic: atunci când este vorba de marea dispută „empirism-raţionalism”, istoria filosofiei se referă în primul rând la Locke şi, respectiv, Descartes, personalităţile tutelare ale celor două curente antagonice, care nu rivalizau ca simple doctrine gnoseologice, ci ca veritabile „paradigme de raţionalitate” alternative.
Mai puţin cunoscut şi comentat, dar absolut remarcabil, este rolul filosofului englez în constituirea unei tradiţii de gândire în câmpul filosofiei limbajului.
John Locke poate fi considerat iniţiatorul paradigmei moderne a limbajului-instrument de „organizare a experienţei”, şi implicit de „decupare ontologică” a lumii, viziune „instrumentalistă” atât de pasionat îmbrăţişată mai ales în secolul nostru, dornic de a-şi legitima relativismul inclusiv prin ideea că fiecare limbă sau sistem conceptual nu sunt altceva decât un mod particular de a structura şi percepe o realitate care, aşa cum este ea în sine însăşi, rămâne inaccesibilă.
Locke este însă şi personalitatea tutelară a liberalismului modern: în câmpul filosofiei politice, el este autorul cu cele mai solide îndreptăţiri la titlul (destul de discutabil, de altfel) de „întemeietor al liberalismului politic”.
Mai mult decât atât, autorul tratatelor despre cârmuire nu este ideologul unui curent politic doctrinar (liberalismul „de partid”), ci al spiritului politic liberal modern, care animă mai multe platforme doctrinare sensibil diferite, situate fie în zona de centru-dreapta, fie în cea de centru-stânga a spectrului politic; el este recunoscut, în general, ca întemeietor al constituţionalismului modern, al teoriei politice (dominante astăzi) privind democraţia reprezentativă, precum şi al filosofiei drepturilor şi libertăţilor civice.

Cluj-Napoca, 16 iulie 2020. Președinte „Alternativa Dreaptă” Cluj și Coordonator Reg. Transilvania.

Cluj-Napoca, 16 iulie 2020. Președinte „Alternativa Dreaptă” Cluj și Coordonator Reg. Transilvania.

Cluj-Napoca, 16 iulie 2020, Conferința de presă a Partidului „Alternativa Dreaptă” Cluj.

Cluj-Napoca, 16 iulie 2020, Conferința de presă a Partidului „Alternativa Dreaptă” Cluj.

Cluj-Napoca, 17 ianuarie 2020, Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării.

Cluj-Napoca, 17 ianuarie 2020, Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării.

Cluj-Napoca, 15 mai 2018, Muzeul Etnografic al Transilvaniei, Sala „Reduta”.

Cluj-Napoca, 15 mai 2018, Muzeul Etnografic al Transilvaniei, Sala „Reduta”.
Lansarea de carte „Maria Marcu, o viață dedicată cântecului”, autor Florin-Vasile Șomlea, apărută în anul 2018 la Editura Libris Editorial Brașov, colecția „Tradiții”. Evenimenul a fost susținut de către dr. Mircea Câmpeanu, cercetător științific al CJCPCT Cluj și prof. dr. Tudor Sălăgean, directorul Muzeului Etnografic al Transilvaniei.

TVR Cluj, 27 aprilie 2018. În emisiunea „Actual Regional” realizată și moderată de Karen Sebesi.

TVR Cluj, 27 aprilie 2018. În emisiunea „Actual Regional” realizată și moderată de Karen Sebesi.

NCN TV Cluj, 26 februarie 2018, Emisiunea „Pentru Cluj”, realizator Răzvan Dumitrescu.

NCN TV Cluj, 26 februarie 2018, Emisiunea „Pentru Cluj”, realizator Răzvan Dumitrescu.

Look TV Cluj-Napoca, 13 noiembrie 2017, emisiunea „Casa Poporului”.

Look TV Cluj-Napoca, 13 noiembrie 2017, emisiunea „Casa Poporului”.

NCN TV Cluj, 10 aprilie 2017, Emisiunea "În Vizor"

NCN TV Cluj, 10 aprilie 2017, Emisiunea "În Vizor"

Cluj-Napoca, 8 aprilie 2017, Târgul de Carte Gaudeamus.

Cluj-Napoca, 8 aprilie 2017, Târgul de Carte Gaudeamus.

Braşov, 2 aprilie 2017, lansarea de carte "Maria Golban Şomlea. Folclor nepieritor".

Braşov, 2 aprilie 2017, lansarea de carte "Maria Golban Şomlea. Folclor nepieritor".

Braşov, 2 aprilie 2017, lansarea de carte "Puncte de vedere politice şi geopolitice".

Braşov, 2 aprilie 2017, lansarea de carte "Puncte de vedere politice şi geopolitice".

Look TV Cluj-Napoca, 10 mai 2016, Emisiunea „Casa Poporului”, „Despre 10 Mai, Ziua Regalității”

Cluj-Napoca, 1 mai 2016, Catedrala Mitropolitană

Cluj-Napoca, 1 mai 2016, Catedrala Mitropolitană
Fotografie de grup cu o parte din oficialități, după Sf. Liturghie oficiată de ÎPS Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului.

Look TV Cluj-Napoca, 25 aprilie 2016, Emisiunea „Casa Poporului”, Agenda alegerilor locale 2016

LookPlusTV, 7 martie 2016 - Despre situațiala la zi a Casei Regale a României (video)

Cluj-Napoca, 27 octombrie 2015, Librăria „Book Corner”, lansare de carte

Cluj-Napoca, 27 octombrie 2015, Librăria „Book Corner”, lansare de carte
Lansarea cărții „Colecţionarul de sunete”, autor Cora Botezatu, apărută la Editura „Tracus Arte” București în mai 2015. Au participat criticii literari Irina Petraș, Al Cistelecan și poetul Flore Pop.

LookPlusTV, 14 septembrie 2015, Emisiunea „România de la A la Z”

LookPlusTV, 14 septembrie 2015, Emisiunea „România de la A la Z”
O discuție despre România și despre români în emisiunea lui Sabin Gherman.

Cluj-Napoca, 16 noiembrie 2014

Cluj-Napoca, 16 noiembrie 2014
La marșul prodemocrație de susținere al dreptului la vot al românilor din diaspora.

TV TRANSILVANIA LIVE Cluj-Napoca - „Transilvania zi de zi” din 10 mai 2013

TV TRANSILVANIA LIVE Cluj-Napoca - „Transilvania zi de zi” din 10 mai 2013

Cluj-Napoca, 18 aprilie 2013; lansarea de carte „Personalități în dialog” autor Mircea Gelu Buta

Cluj-Napoca, 18 aprilie 2013; lansarea de carte „Personalități în dialog” autor Mircea Gelu Buta

Lansarea de carte „Portul tradițional românesc din Bistrița-Năsăud” de Aurel Bodiu și Maria Golban

Lansarea de carte „Portul tradițional românesc din Bistrița-Năsăud” de Aurel Bodiu și Maria Golban
Cluj-Napoca, 31 iulie 2012, Muzeul Etnografic al Transilvaniei, Sala „Reduta”. În acest spațiu adecvat a avut loc evenimentul lansării de carte „Portul tradițional românesc din Bistrița-Năsăud”, autori Aurel Bodiu și Maria Golban, Editura Eikon Cluj-Napoca, 2012. Cartea de cercetare etnografică a fost prima apărută, după decenii de vid în domeniu, din totalul preconizat (celelalte abordări fiind structurate pe dimensiunile „cultura tradițională imaterială” avându-i ca autori pe prof. dr. Vasile V. Filip și etnolog Menuț Maximinian, „muzica populară instrumentală”, autor Mugurel Scutăreanu și „muzica populară vocală”, autor prof. univ. dr. Ioan Bocșa) în cadrul mai larg al cercetării sociologice rurale avut în vedere de mine în calitatea de director al Centrului Județean pentru Cultură Bistrița-Năsăud. Dintre cercetările enumerate a mai văzut lumina tiparului cartea lui Vasile V. Filip și Menuț Maximinian, intitulată „Cultura tradițională imaterială românească din Bistrița-Năsăud”, volumul I „Riturile de trecere” (Editura Eikon 2012), lansată în decembrie 2012. Evenimentul editorial de la Cluj-Napoca din iulie 2012 - mediatizat în mod corespunzător la TVR Cluj și TV „Transilvania live” Cluj-Napoca - a fost susținut de sociologii prof. univ. dr. Otilia Hedeșan și prof. univ. dr. Traian Vedinaș, prof. Tudor Sălăgean, directorul instituției gazdă, prof. univ. dr. Ioan Bocșa, lector univ. Oliv Mircea și Vasile G. Dâncu, directorul Editurii Eikon.

Bistrița, 24 iulie 2012, Complexul Muzeal Județean Bistrița-Năsăud.

Bistrița, 8 mai 20012 - La ediția a XI-a a Seminarului de teologie și medicină

Bistrița, 8 mai 20012 - La ediția a XI-a a Seminarului de teologie și medicină

Bistrița, 8 mai 2012 - La dezbaterile Seminarului între Dan Puric și dr. Mircea Gelu Buta

Bistrița, 8 mai 2012 - La dezbaterile Seminarului între Dan Puric și dr. Mircea Gelu Buta

Bistrița, 8 mai 20012 - La lucrările Seminarului vorbind despre rezistența anticomunistă

Bistrița, 8 mai 20012 - La lucrările Seminarului vorbind despre rezistența anticomunistă

Bistriţa, 20 aprilie 2012, Lansarea de carte „Odihna scării” de Flore Pop, Editura Echinox 2011

Bistriţa, 20 aprilie 2012, Lansarea de carte „Odihna scării” de Flore Pop, Editura Echinox 2011

Bistriţa, 22 martie 2012, Festivalul-concurs județean de muzică populară „Zestrea satului”

Bistriţa, 22 martie 2012, Festivalul-concurs județean de muzică populară „Zestrea satului”
Decernarea Diplomei de excelenţă şi a Plachetei aniversare a 60 de ani de viaţă, oferite de Centrul Judeţean pentru Cultură Bistrița-Năsăud interpretei de muzică populară Cornelia Ardelean Archiudean, în cadrul spectacolului inclus în această ediție a Festivalului-concurs „Zestrea satului", eveniment înregistrat și transmis de TV Favorit.

Bistrița, 24 februarie 2012 - Deschiderea oficială a Colocviului „Mișcarea literară - 10 ani”

Bistrița, 24 februarie 2012 - Deschiderea oficială a Colocviului „Mișcarea literară - 10 ani”

Bistrița, ianuarie 2012, Centrul Județean pentru Cultură BN

Bistrița, ianuarie 2012, Centrul Județean pentru Cultură BN
Întrevedere cordială cu Protopopul Ortodox de Bistrița, preot Alexandru Vidican.

Bistrița, 16 noiembrie 2011 - Deschizând manifestarea literară „Zilele Liviu Rebreanu”

Bistrița, 16 noiembrie 2011 - Deschizând manifestarea literară „Zilele Liviu Rebreanu”

Bistrița, 16 noiembrie 2011 - Alături de scriitorii Marta Petreu și Nichita Danilov

Bistrița, 16 noiembrie 2011 - Alături de scriitorii Marta Petreu și Nichita Danilov

Octombrie 2011 - În calitate de director al Centrului Județean pentru Cultură BN.

Octombrie 2011 - În calitate de director al Centrului Județean pentru Cultură BN.

Bistrița, 26 mai 2011, Zilele Operei „Constantin Pavel” Ediția a II-a - Momentul festiv de final

Bistrița, 26 mai 2011, Zilele Operei „Constantin Pavel” Ediția a II-a - Momentul festiv de final

Bistrița, 26 mai 2011, Zilele Operei „Constantin Pavel” Ediția a II-a - Grupul „ProOpera” al CJC BN

Bistrița, 26 mai 2011, Zilele Operei „Constantin Pavel” Ediția a II-a - Grupul „ProOpera” al CJC BN

25 mai 2011 - Mircea Gelu Buta deschizând Ediția a II-a a „Zilelor Operei” la Bistrița-Bârgăului.

25 mai 2011 - Mircea Gelu Buta deschizând Ediția a II-a a „Zilelor Operei” la Bistrița-Bârgăului.

25 mai 2011 - Cu prof. univ. Octavian Lazăr Cosma, Vasile G. Dâncu și prof. univ. Vasile Boari

25 mai 2011 - Cu prof. univ. Octavian Lazăr Cosma, Vasile G. Dâncu și prof. univ. Vasile Boari

Cluj-Napoca, 31 martie 2011, Sediul Uniunii Scriitorilor din România - Filiala Cluj

Cluj-Napoca, 31 martie 2011, Sediul Uniunii Scriitorilor din România - Filiala Cluj
Tripla lansare de carte - Ioan Mărginean, „Anotimpul din Patmos” (Editura Brumar), Andrei Moldovan, „Butelia de oxigen” (Editura Eikon) și Gavril Moldovan, „Inechinoxidabile” (Editura Eikon). Vorbind despre evenimentul editorial în calitate de director al Centrului Județean pentru Cultură Bistrița-Năsăud.

Cluj-Napoca, 31 martie 2011, Sediul Uniunii Scriitorilor din România - Filiala Cluj

Cluj-Napoca, 31 martie 2011, Sediul Uniunii Scriitorilor din România - Filiala Cluj
Tripla lansare de carte - Ioan Mărginean, „Anotimpul din Patmos” (Editura Brumar), Andrei Moldovan, „Butelia de oxigen” (Editura Eikon) și Gavril Moldovan, „Inechinoxidabile” (Editura Eikon). Deschiderea evenimentului editorial de către președinta Uniunii Scriitorilor din România - Filiala Cluj, criticul literar Irina Petraș.

Ianuarie 2010 - În calitate de director al Direcției Județene pentru Cultură și Patrimoniu BN

Ianuarie 2010 - În calitate de director al Direcției Județene pentru Cultură și Patrimoniu BN

NCN TV Cluj-Napoca, 3 noiembrie 2009: „Cluj zi de zi”, Analiză politică electorală internă.

NCN TV Cluj-Napoca, 3 noiembrie 2009: „Cluj zi de zi”, Analiză politică electorală internă.

Brașov, 24 martie 2012; lansarea de carte „Despre cum a fost.Dialog cu Sorin-Mircea Bottez”

Brașov, 24 martie 2012; lansarea de carte „Despre cum a fost.Dialog cu Sorin-Mircea Bottez”

Sibiu, 9 februarie 2010; lansarea de carte „Despre cum a fost.Dialog cu Sorin-Mircea Bottez”

Sibiu, 9 februarie 2010; lansarea de carte „Despre cum a fost.Dialog cu Sorin-Mircea Bottez”

Cluj-Napoca, 28 octombrie 2009; lansarea de carte „Despre cum a fost.Dialog cu Sorin-Mircea Bottez”

Cluj-Napoca, 28 octombrie 2009; lansarea de carte „Despre cum a fost.Dialog cu Sorin-Mircea Bottez”

Bucureşti, 7 octombrie 2009; lansarea de carte „Despre cum a fost.Dialog cu Sorin-Mircea Bottez”

Bucureşti, 7 octombrie 2009; lansarea de carte „Despre cum a fost.Dialog cu Sorin-Mircea Bottez”

București, 7 octombrie 2009 - Un salut cordial cu ministrul Culturii Theodor Paleologu

București, 7 octombrie 2009 - Un salut cordial cu ministrul Culturii Theodor Paleologu

Bucureşti, 7 octombrie 2009 - Împreună cu Dinu Zamfirescu şi Radu Câmpeanu

Bucureşti, 7 octombrie 2009 - Împreună cu Dinu Zamfirescu şi Radu Câmpeanu

Bistrița, 17 aprilie 2008; lansarea de carte „Partidele populare din ţările Uniunii Europene”

Bistrița, 17 aprilie 2008; lansarea de carte „Partidele populare din ţările Uniunii Europene”
Între (de la st. la dr.) prof. univ. dr. Flore Pop, conf. univ. dr. Călin Flaviu Rus, Virgil Septimiu Rațiu, amfitrionul lansării de carte, și deputatul Ioan Oltean.

Cluj-Napoca, 20 octombrie 2007; lansarea de carte „Partidele populare din ţările Uniunii Europene”

Cluj-Napoca, 20 octombrie 2007; lansarea de carte „Partidele populare din ţările Uniunii Europene”
De la st. la dr.: Mariana Enache, ing. Vasile Moldovan, subsemnatul, prof. univ. dr. Adrian-Liviu Ivan, conf. univ. dr. Călin Flaviu Rus și prof. univ. dr. Flore Pop.

Cluj-Napoca, 16 decembrie 2006; lansarea de carte „Mişcarea liberală din România post 1989”

Cluj-Napoca, 16 decembrie 2006; lansarea de carte „Mişcarea liberală din România post 1989”
Între (de la st. la dr.): gazda evenimentului Mariana Enache, prof. univ. dr. Adrian-Liviu Ivan și prof. univ. dr. Vasile Boari.

Baia-Mare, 24 octombrie 2009; reuniunea directorilor DJCCPCN din Regiunea de Nord-Vest

Baia-Mare, 24 octombrie 2009; reuniunea directorilor DJCCPCN din Regiunea de Nord-Vest

București, 22 septembrie 2009, Palatul Cotroceni.

București, 22 septembrie 2009, Palatul Cotroceni.
În calitate de director coordonator al Direcției Județene pentru Cultură Bistrița-Năsăud, la prezentarea Raportului Comisiei Prezidențiale pentru Patrimoniul Cultural Național.

Sibiu, 6 august 2009 - Întâlnirea de lucru a directorilor DJCPCN din Transilvania

Sibiu, 6 august 2009 - Întâlnirea de lucru a directorilor DJCPCN din Transilvania

La sediul DJCCPCN BN, în 3 iulie 2009, alături de Dan Hăulică, Ariana Nicodim şi Oliv Mircea

La sediul DJCCPCN BN, în 3 iulie 2009, alături de Dan Hăulică, Ariana Nicodim şi Oliv Mircea

Bistrița, februarie 2009 - În calitate de consilier județean din partea PDL.

Bistrița, februarie 2009 - În calitate de consilier județean din partea PDL.

București, octombrie 2003. La Consiliul Național de Coordonare al Partidului Democrat.

București, octombrie 2003. La Consiliul Național de Coordonare al Partidului Democrat.

Martie 1999, Bucureşti, Senatul României; la ziua de naştere a preşedintelui Mircea I. Quintus

Martie 1999, Bucureşti, Senatul României; la ziua de naştere a preşedintelui Mircea I. Quintus

Bistrița, 25 octombrie 1998. La festivitatea de Ziua Armatei Române.

Bistrița, 25 octombrie 1998. La festivitatea de Ziua Armatei Române.

București, 28 martie 1998. Delegat la Congresul PNL de fuziune cu Partidul Alianței Civice.

București, 28 martie 1998. Delegat la Congresul PNL de fuziune cu Partidul Alianței Civice.

București, 28 martie 1998. La Congresul PNL de fuziune cu Partidul Alianței Civice.

Bistrița, februarie 1998.

Bistrița, februarie 1998.

Noiembrie 1997 - Executivul Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud

Noiembrie 1997 -  Executivul Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud
Alături de celălalt vicepreședinte al CJ BN ing. Vasile Aldrofan, prof. Gheorghe Marinescu, președintele CJ BN, și secretarul-general, jurist Iosif Redl.

Bistriţa, noiembrie 1997 - Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud 1996-2000

Bistriţa, noiembrie 1997 - Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud 1996-2000

București, mai 1997. Cu Ioana Brătianu la „Așezămintele Culturale Brătianu”.

București, mai 1997. Cu Ioana Brătianu la „Așezămintele Culturale Brătianu”.

Ianuarie 1997 - În calitate de vicepreședinte al Consiliului Județean BN (1996-2000).

Ianuarie 1997 - În calitate de vicepreședinte al Consiliului Județean BN (1996-2000).

Basel (Elveția), decembrie 1996. La ședința anuală a Adunării Regiunilor Europei.

Basel (Elveția), decembrie 1996. La ședința anuală a Adunării Regiunilor Europei.

Mai 1996. Candidat la Consiliul Județean Bistrița-Năsăud din partea PNL (pe listele CDR).

Mai 1996. Candidat la Consiliul Județean Bistrița-Năsăud din partea PNL (pe listele CDR).

Septembrie 1992. Candidat la Senatul României din partea PNL

Septembrie 1992. Candidat la Senatul României din partea PNL