Lecturi recomandate:
Al doilea tratat despre cârmuire.
Scrisoare despre toleranță
Autor: John
Locke
Editura Nemira
Colecția Societatea
politică
Anul apariției: 1999
Număr de pagini: 324
Al
doilea tratat despre cârmuire.Scrisoare despre toleranță avându-l autor pe John Locke (1632-1704),
este o carte fundamentală din perspectiva înțelegerii principiilor care stau la
baza liberalismului democratic pe
care se fundamentează gândirea politică și economică occidentale și, implicit,
democrația reprezentativă. Este o lectură care nu ar trebui să lipsească din
biblioteca niciunuia din oamenii care sunt implicați în sfera publică,
politicieni sau nu, indiferent de orientarea lor ideologică, dar, mai cu seamă
a celor care se declară a fi „liberali”!
*
John
Locke este figura emblematică
a trei mari tradiţii de gândire aflate în centrul spiritualităţii epocii
moderne. În câmpul filozofiei cunoaşterii, el este întemeietorul empirismului matur.
Fără a fi iniţiat gândirea empiristă modernă (ceea ce făcuseră Francis Bacon şi Thomas
Hobbes), Locke a devenit reprezentantul ei cel mai însemnat şi mai tipic:
atunci când este vorba de marea dispută „empirism-raţionalism”, istoria filosofiei
se referă în primul rând la Locke şi,
respectiv, Descartes, personalităţile
tutelare ale celor două curente antagonice, care nu rivalizau ca simple
doctrine gnoseologice, ci ca veritabile „paradigme de raţionalitate”
alternative.
Mai puţin cunoscut şi comentat, dar absolut
remarcabil, este rolul filosofului englez în constituirea unei tradiţii de
gândire în câmpul filosofiei limbajului.
John Locke poate fi considerat iniţiatorul paradigmei
moderne a limbajului-instrument de „organizare a experienţei”, şi implicit de
„decupare ontologică” a lumii, viziune „instrumentalistă” atât de pasionat îmbrăţişată
mai ales în secolul nostru, dornic de a-şi legitima relativismul inclusiv prin ideea că fiecare limbă sau sistem
conceptual nu sunt altceva decât un mod particular de a structura şi percepe o
realitate care, aşa cum este ea în sine însăşi, rămâne inaccesibilă.
Locke este însă şi personalitatea tutelară a liberalismului modern: în câmpul filosofiei
politice, el este autorul cu cele mai solide îndreptăţiri la titlul (destul de
discutabil, de altfel) de „întemeietor al liberalismului politic”.
Mai mult decât atât, autorul tratatelor despre
cârmuire nu este ideologul unui curent politic doctrinar (liberalismul „de
partid”), ci al spiritului politic
liberal modern, care animă mai multe platforme doctrinare sensibil
diferite, situate fie în zona de centru-dreapta, fie în cea de centru-stânga a
spectrului politic; el este recunoscut, în general, ca întemeietor al constituţionalismului modern, al teoriei
politice (dominante astăzi) privind democraţia
reprezentativă, precum şi al filosofiei
drepturilor şi libertăţilor civice.